La propunerea viceprimarului PNL al Sucevei, Ovidiu Doroftei, şi a consilierului local liberal Daniel Prorociuc, deliberativul local a fost de acord ca terenurile de sport ale şcolilor să fie deschise pentru publicul larg. Adică, nu doar pentru elevii care sînt înmatriculaţi la respectivele unităţi de învăţămînt. Terenurile de sport ar urma să-i primească pe toţi cei care vor să bată mingea numai la sfîrşiturile de săptămînă şi în vacanţe. Însă, hotărîrea Consiliului Local nu este obligatorie pentru şcoli, decizia finală aparţinînd consiliilor de administraţie ale acestora. Hotărîrea deliberativului local a fost luată la sîrşitul lunii aprilie a acestui an şi nu ştiu dacă vreo şcoală a discutat-o. Problema este că a apărut o problemă. Trei copii care s-au urcat pe o schelă pentru a culege dude s-au prăbuşit de la o înălţime de trei metri, după ce aceasta a fost zgîlţită de un copil şi de un adolescent pînă cînd a căzut. Schela se afla pe terenul Şcolii Generale nr. 10 din Suceava şi fusese instalată acolo de nişte meseriaşi tocmiţi să vopsească gardul ca să nu se vadă leopardu’. Directorul şcolii, Dumitru Chiuariu, foarte afectat de cele întîmplate, a spus că se fac cercetări în acest caz şi că nu ştie dacă va fi sancţionată şcoala sau firma cu schela. Acest incident ar putea să-i facă pe conducătorii unor şcoli să nu fie de acord să permită accesul pe terenurile de sport. Însă, ce vină ar putea avea conducerea Şcolii 10 pentru ceea ce s-a întîmplat? Doar nu o să plătească pe cineva care să stea să păzească schela ca să vadă cine se cocoaţă acolo şi cine o zgîlţie. Vinovată nu poate fi decît firma care a lăsat schela în picioare şi nici măcar nu a prins-o sănătos de gard, astfel încît acesta să nu cadă dacă doi puştani care au văzut prea multe desene animate cu apucaţi încep să o mişte încolo şi încoace. Apoi, pe terenul de sport îţi poţi rupe o mînă sau un picior ori îţi poţi sparge capul dacă joci fotbal. Dar, asta se poate întîmpla şi cu zece paznici de faţă pe orice teren, nu doar pe terenul aparţinînd unei şcoli. În concluzie, toate unităţile de învăţămînt ar trebui să lase larg deschise porţile terenurilor de sport. Dacă nu o fac, vor apărea găuri în gard şi tot vor bate mingea cei care au chef să o facă.[audio:https://www.radiotop.ro/img/media/2014/06/tab-miercuri-18-iunie.mp3|titles=tab miercuri 18 iunie]






