Că tot e corupția termenul momentului, îmi amintesc că s-a tot pus problema găsirii unei explicații, unor cauze care duc la aceste devieri de comportament. S-a vorbit chiar în termeni de boală, măcar am fi putut spune despre corupți că sunt victime, că nu se pot abține și sunt demni de milă. Poate am fi reușit astfel să ni-i asumăm, să nu mai fim în tabere diferite dar mai ales să-i vindecăm. Dar nu am avut noi norocul acesta. Corupția nu e provocată de vreun virus, nu dintre cele pe care le cunoaștem. Nu ține nici de înalta educație și mă refer aici la școală multă și diplome în palmares. Acestea sunt cele care propulsează diverși indivizi în poziții importante. Ne-am lămurit cu vîrf și îndesat că aceste este modelul practicat ca regulă. În fapt, problema este una de educație primară, de caracter. La prima vedere am putea da vina pe părinți, ei sînt primii formatori de indivizi. Și mulți chiar sunt responsabili pentru handicapurile de caracter ce ne modelează ființa. Omul însă are capacitate de „reset”, autoeducația fiind un alt buton cu care suntem echipați dar pe care prea puțini îl apasă. Deși se întîmplă pentru a n-a oară, cazul concret al directorului de la Casa de Pensii Suceava, Camelia Chitul, ne uimește ca și cum ar fi o excepție de la practici. După 8 ani în fruntea Casei de Pensii, aceasta a fost înregistrată și denunțată de un coleg, dovedindu-se astfel că directorul general a pretins și a luat șpagă pentru a-l menține în funcție pe adjunctul instituției, folosindu-se de influența pe care o are la Casa Națională de Pensii. Anchetatorii au explicat că sumele de bani au fost pretinse în preajma celor două campanii electorale de anul trecut sub pretextul că martorul trebuie să cotizeze periodic la partidul la care este afiliată inculpata, întrucît numirile pe funcţii de conducere la nivelul Casei Judeţene de Pensii se fac politic. Camelia Chitul a și recunoscut fapta în speranța unei pedepse mai lejere. Ca urmare, lucrurile sînt cît se poate de clare. Ceea ce noi toți știam, că sistemul funționează pe bază de parandărăt care se redistribuie pe linie de partid a fost încă o dată dovedit și recunoscut. Cu toate acestea, prea mulți români continuă să creadă în bunele lor intenții declarate. Deci dacă nu e boală, cum s-ar putea numi asta?
Alina Mihăescu
