Suceava are o mare problemă cu circulaţia rutieră. Cu precădere la anumite ore şi-n anumite puncte ale oraşului devine imposibil să-ţi vezi calm de drum, să-ţi menţii vigilenţa trează şi un limbaj civilizat. Dacă nu v-aţi aflat vreodată în zona şcolilor între 7.50 şi 8.00, consideraţi-vă norocoşi. Şi ţineţi-vă departe. E de înţeles că toţi copiii trebuie să ajungă la şcoală la ora 8, dar nu e de înţeles de ce trebuie să vină toţi cu maşina şi să fie debarcaţi fix la poarta şcolii. Străzile din jurul şcolilor sînt cel mai adesea înguste şi gîtuite de maşini parcate. Alternative nu sînt şi probabil acesta este motivul pentru care un poliţist de la rutieră nu e acolo să atragă atenţia şoferilor. Şi totuşi, faptul că se tolerează aceste situaţii nu ajută la nimic. Nu cred că ar trebui ca poliţistul să amendeze pe cineva, dar cred că ar fi util să fie acolo pentru a nu le permite nici oprirea, nici staţionarea. Astfel, părinţii şoferi ar fi nevoiţi să găsească un loc de parcare, nu musai la 3 metri de şcoală. 50 de metri se cheamă că tot aproape este. La fel şi 100. O poveste devenită virală pe o reţea de socializare relata experienţa suedeză a unui român. Omul avea de mers în fiecare dimineaţă la fabrică şi parcurgea acestă distanţă cu maşina unui coleg suedez. Obişnuiau să ajungă mai repede cu vreo 30 de minute înainte de începerea programului şi de aceea parcarea uriaşă din faţa fabricii era întotdeauna goală. Totuşi, suedezul parca mereu la intrarea în parcare, departe de uşa fabricii. O dată, de două ori, de trei ori, pînă cînd românul nu mai rabdă şi-l întreabă: Dacă tot avem la dispoziţie atîtea locuri, de ce le alegi mereu pe cele mai îndepărtate? Suedezul răspunde: Noi ajungem mereu mai devreme şi avem timp să intrăm. Locurile mai apropiate de uşa fabricii le lăsăm pentru cei care ajung tîrzu şi evident, îi va ajuta mult să recupereze din întîrziere. La noi toţi sînt în întîrziere şi nici nu-şi propun să fie altfel, darămite să se mai şi gîndească la nevoile altora. Unde mai pui că ceea ce fac aceşti părinţi în fiecare dimineaţă nu e doar rezolvarea unei probleme pe moment, ci un exemplu pentru proprii lor copii. Dacă vă stă pe limbă să spuneţi las’ c-o să vezi tu cum e cînd o să-ţi duci tu copilul la şcoală, mai bine vă abţineţi. Îmi duc deja copilul la şcoală şi văd cu ochii mei ce se întîmplă. Parchez unde găsesc loc liber de parcare şi de acolo mergem puţin pe jos, fără să ne cadă nimic. Şi sîntem încă în viaţă.
Alina Mihăescu
