
Șeful Inspectoratului Şcolar Suceava, Gheorghe Lazăr, a prins glas. Pînă acum ne obişnuise cu o atitudine discretă, acţionînd mai degrabă din umbră. Nu se poate spune că nu coopera cu mass-media, dar nici că era foarte deschis şi transparent. Făcea, de fapt, slalom cu graţie printre diversele situaţii care, trebuie să recunoaştem, n-au fost deloc uşor de gestionat. Este chiar curios că în urma unor scandaluri destul de sonore, precum concursul de ocupare a postului de şef al Inspectoratului Şcolar, transferurile ilegale de la un liceu la altul sau recenta şi încă nesoluţionata problemă a primarului de la Salcea al cărui fiu a fost prins cu lucrările schimbate la evaluarea naţională, inspectorul şef a rămas ferm pe poziţie. Adică în scaun. Vicisitudinile nu l-au dărîmat, ba chiar probabil că, vorba proverbului, l-au întărit, aşa că iată-l acum motivînd că abandonata Casă a Corpului Didactic de pe dealul Şcheii este în halul în care este şi nu a primit nici anul acesta finanţare din cauza presei. Din cauza scandalului, din cauză că jurnaliştii n-au tăcut chitic, de aceea nu finanţează comuna Şcheia utilităţile şi de aceea nici Ministerul nu mai alocă banii promişi pentru continuarea lucrărilor. Acum înţelegem noi cîtă putere au cîteva articole în presa locală şi cum lucrurile merg cum merg pentru că nu sîntem noi cuminţi. Mai mult, încercînd să argumenteze că alegerea acelui loc a fost corectă, Gheorghe Lazăr a dat ca exemplu Spitalul Judeţean de la Suceava care, construit în 1964, tot în cîmp era. Şi uite, astăzi, în ce zonă e! Păstrînd logica inspectorului şcolar şef, peste jumătate de secol, căci cam atît s-a scurs şi din `64 pînă azi, Dealul Şcheii va fi un frumos cartier al Sucevei, în mijlocul căruia va trona o veche clădire Casă a Corpului Didactic. Ăsta da management pe termen lung, asta da investiţie în educaţie, asta da viziune. Toate acestea în condiţiile în care de ani de zile la cîţiva kilometri depărtare de oraş, la mare distanţă chiar şi de centrul comunei Şcheia, stau nişte ziduri abandonate în bătaia vîntului, nişte milioane de lei investiţi într-o clădire ce se degradează. Dar ce proiect frumos ar fi putut fi!






