Comunicarea prin intermediul presei este adesea preferată de politicieni, de autorităţi, dar tot adesea, dovedită a fi defectuoasă. Sau poate tocmai de aceea e preferată, ca să poată justifica orice problemă prin clasica „neînţelegere”. E metoda cu acoperire totală „am făcut tot ce-am putut, alţii sînt de vină”. De fapt, jumătăţile de măsură şi neseriozitatea sînt propriii noştri sabotori. La săptămînala conferinţă de presă susţinută de primarul Sucevei Ion Lungu am fost informaţi că principala condiţie ca municipiul Suceava să beneficieze de ruta ocolitoare nr. II, care ar prelua mare parte a traficului rutier ce traversează oraşul, înspre Botoşani, este includerea acesteia în master-planul naţional de transport. Noi n-am terminat treaba cu prima rută ocolitoare şi vorbim deja despre a doua, dar, hai să zicem că avem cu toţii dreptul să visăm iar autorităţile locale chiar au în fişa postului planificarea pe termen mediu şi lung a dezvoltării infrastructurii. Aşadar, îndreptăţit să lanseze proiecte de viitor, primarul Ion Lungu a făcut, în conferinţa de presă, un apel către toţi parlamentarii de Suceava, pentru includerea rutei ocolitoare nr. II în master-planul de transport. Şi atît. Adică primarul municipiului găseşte că singurul sau cel mai potrivit canal de comunicare cu parlamentarii suceveni ar fi mass-media. Cu alte cuvinte, implicarea atît de importantă şi necesară a senatorilor şi deputaţilor va sta de fapt, la mîna unui jurnalist care va decide de capul său dacă scrie sau nu despre apelul lansat în eter de primar. Sau la mîna providenţei, dacă unul sau altul citeşte ediţia cu pricina a ziarului. Nimic oficial, nimic instituţional. Păi dacă e esenţială şi decisivă contribuţia parlamentarilor pentru ca ruta ocolitoare spre Botoşani să fie inclusă în master-plan, n-ar fi fost recomandat ca municipalitatea să ceară sprijinul oficial, printr-o solicitare scrisă, fiecărui senator şi deputat în parte? Am întrebat cîţiva aleşi dacă au primit astfel de solicitări. Categoric, nu. Sigur, în principiu, toţi sprijină, toţi vor, dar totul rămîne la nivel declarativ. Unul cere, alţii oferă, dar fără să-şi asume nimeni nimic. Apelul prin intermediul presei este doar o simulare, este lipsă de seriozitate şi vorbă-n vînt. Ne facem că ne pasă.
