Judeţul Suceava sau Bucovina, cum îi place preşedintelui Consiliului Judeţean, Gheorghe Flutur, să-i spună, este un pămînt binecuvîntat de Dumnezeu. Un pămînt care ne dă nouă lapte, brînză, carne şi ouă. Şi nu doar nouă, ci şi altora. Brînza şi carnea, dar şi bradul de Crăciun şi afinata au făcut cunoscut judeţul în toată ţara. Dar, mai ales la Bucureşti. Şi, mai exact, în clădirile din Bucureşti care găzduiesc tot felul de ministere, comitete şi comisii. În perioada comunistă, mahării de la Bucureşti abia îi aşteptau pe fraierii de la Suceava să le-aducă lapte, brînză, carne, ouă, brazi şi afinată. Totuşi, există o diferenţă între societatea socialistă multilateral dezvoltată şi societatea capitalistă multilateral dezvoltată: acum, nu întotdeauna produsele de la Suceava ajung la Bucureşti în cutii de cadouri. Uneori acestea sînt şi plătite. Aşa cum se întîmplă la Tîrgul „Produs în Bucovina” organizat în Capitală de Consiliul Judeţean Suceava şi de Asociaţia „Produs în Bucovina”. Cu un astfel de prilej, Suceava demonstrează că nu înseamnă doar lapte, carne, brînză şi ouă, ci şi Ansamblul „Ciprian Porumbescu”, Alexandru Arşinel şi Florin Piersic. Rudele sărace de la ţară, adică noi, sucevenii, ne mai mîndrim cu codrii verzi de-aramă şi cu mănăstirile construite în urmă cu secole. În doar cîteva cuvinte, Suceava e bună doar pentru organizat mese festive cu lăutari şi cu comici vestiţi ai micului ecran, dar şi pentru plimbări în natură şi pe la lăcaşurile de cult. Cînd e vorba de făcut bani adevăraţi, pentru suceveni nu prea este loc. De pildă, firma UMB Spedition se va ocupa de întreţinerea drumurilor naţionale din judeţul Suceava în această iarnă. Nu sînt în Suceava firme de drumuri? Sînt, dar acestea nu-i aparţin lui Dorinel Umbrărescu. Domnul Umbrărescu este un personaj care în perioada regimului Adrian Năstase a dus-o de la foarte bine în sus. Domnul Umbrărescu o duce la fel de foarte bine şi-n timpul regimului Traian Băsescu. Domnul Băsescu este un politician cu gura mare care a ajuns şef al statului pentru că a criticat practicile de tip mafiot ale regimului Năstase. Un politician care-l urăşte pe Regele Mihai I, dar ţine la Regele Cioabă şi are o bună relaţie cu regii asfaltului. Inclusiv cu Dorinel Umbrărescu. Aşadar, domnul Umbrărescu va scoate bani din drumurile naţionale din Suceava, judeţul care dă carne, lapte, brînză, ouă, brad de Crăciun, afinată şi spectacole de muzică populară. Un judeţ care a dat-o şi pe soţia politicianului cu gura mare Traian Băsescu.






