Autonomia şi comunitatea maghiară din România constituie un subiect devenit clasic, prin consecvenţa şi încăpăţînarea cu care revine iar şi iar. Pe principiul lupu-şi schimbă părul dar năravul ba, adepţii ideii de autonomie teritorială în Transilvania, repun chestiunea pe tapet, de fiecare dată cu abordări noi, care mai de care mai năstruşnice. Cea mai recentă este declaraţia vicepremierului ungar, Semjen Zsolt care, de la Cluj Napoca, ne-a spus în weekend că minoritatea maghiară din România nu a revendicat niciodată nimic ce nu este acceptat în altă parte a UE. Nu se poate accepta ca, dacă există forme de autonomie acceptate în ţări ale Uniunii Europene, să nu fie date şi comunităţii maghiare din Transilvania, a concretizat reprezentantul ţării vecine şi prietene. Adică, dacă o oaie se aruncă în prăpastie, hop şi noi restul mioarelor, fie că ni s-a urît sau nu cu binele. Declaraţia vicepremierului maghiar a fost publicată în online, în presă, la TV. Ca orice ştire şi aceasta a dat naştere la comentarii. Una din reacţiile ajunse la urechile mele a fost un banc. ”Doi ciobani ardeleni stau de vorbă şi unul îi spune celuilalt: mă Ioane, nu mi-e mie foarte clar care-i diferenţa dintre bai şi tragedie. Păi măi Gheorghe, zice Ioan, uite, mie dacă-mi mor, azi două mioare, mâine încă cinci, poimîine încă şapte și tot aşa pînă rămîn cu jumătate de turmă, asta se cheamă că e bai, nu crezi? Ei, dar dacă mîine, Doamne fereşte, din cauza unei boli, mor zece unguri, poimîine o sută, şi tot aşa pînă nu mai rămîn unguri în Transilvania, asta e tragedie, măi Ioane, că doar nu-i bai!” Am încheiat citatul, ca să spun aşa, cu menţiunea redundantă că cele spuse constituie o glumă şi trebuie tratată ca atare. E adevărat că glumele cu tentă etnică sau religioasă pot duce la adevărate tragedii, suficient fiind să ne amintim de Franţa. Şi-n cazul Charlie Hebdo s-a pus problema acţiunii şi reacţiunii. Provocaţi sau nu, unii incită la violenţă, iar alţii rîd. Atîta vreme cît trăim în pace şi încă putem rîde, chiar dacă sîntem trataţi cu superioritate nejustificată de unii, eu zic că e bine.
Alina Mihăescu
