”Primă oară am luat contact cu acest concept de turism accesibil prin Asociația de Turism Bucovina, cu doamna profesoară Carmen Cașovschi, asociație care a plecat cu promovarea turismului din Bucovina încă din anii 2000. Și atunci a fost un proiect prin care, efectiv, mi s-au deschis puțin orizonturile în privința persoanelor cu dizabilități. Ce putem face pentru ele. Și 15 ani nu sînt puțini, dar chiar am reușit să aducem foarte mulți oameni speciali, pentru că noi așa le spunem, oameni speciali, nu cu dizabilități. Ei au cu totul alte abilități, dar trebuie doar noi să le vedem. S-au dat pe tiroliană. Pe tiroliană, de exemplu, am avut un grup de la Magic Camp, o asociație cu acoperire națională. Au fost 25 de persoane cu dizabilități, sindrom down, autism, autism sever. Unele persoane aveau și sindrom down, și autism. S-au dat singuri pe tiroliană. Erau părinți care plîngeau, pentru că nu au văzut niciodată copiii făcînd așa ceva”. Asta a spus la Radio Top Petru Ariciuc, administrator al site-ului dornaecoturism.ro, om care ani de zile a fostul șeful Salvamont Vatra Dornei. Domnul Ariciuc a vorbit și despre alți oameni speciali, așa cum îi numește el, care au participat la tabere organizate special pentru ei și care au mers cu caiacul ori care s-au plimbat pe pîrtia de schi cu un scaun special.
Pe 3 decembrie, de Ziua Internațională a Persoanelor cu Dizabilități, Petru Ariciuc a transmis un mesaj în care arată că dacă ne punem măcar pentru o clipă în locul acestor oameni speciali, ”descoperim ce înseamnă cu adevărat curajul, determinarea și bucuria de a trăi”. Adevărul este că nu mulți oameni obișnuiți au curajul să se dea cu tiroliana ori să facă rafting. Sînt fel de fel de programe dedicate persoanelor care suferă de autism ori de sindromul down, aceste boli cumplite, care dau viața peste cap unor familii întregi. Însă, nu toate programele reușesc să aducă zîmbete pe fețele ”oamenilor speciali” și lacrimi în ochii părinților, altfel de lacrimi decît cele provocate de suferință. Astfel de programe, ca cele despre care vorbește Petru Ariciuc, trebuie încurajate și finanțate, și mai puțin seminariile la care se vorbește și iarăși se vorbește, se mănîncă alune și se beau cafele.
(Foto. Pagina de Facebook a lui Petru Ariciuc)