Mi-a atras atenția povestea de viață a lui Victor. A lui Victor Osimhen. O poveste care poate ar trebui să o cunoască și părinții suceveni și să le-o spună copiilor lor. Povestea vieții lui Victor a fost aflată de The Players’ Tribune și preluată de golazo.ro. Iată cîteva fragmente din povestea starului echipei de fotbal turce Galatasaray.
Victor a fost jucătorul african numărul 1 în 2023, atunci cînd a cucerit titlul de campion cu Napoli, iar în 2025 a reușit eventul campionat-cupă cu Galatasaray. A fost golgheterul Serie A, a fost cel mai prolific și în Super Lig, este vicecăpitanul Naționalei și al doilea marcator all-time al acesteia, avînd 51 de selecții și 35 de goluri.
Victor, în vîrstă de 27 de ani în prezent, a spus: „Nimeni nu ar fi trebuit să-mi știe numele. Faptul că citești asta este dovada harului lui Dumnezeu. Mama a murit cînd aveam doi, trei ani. Nu-mi amintesc decît cum mă ținea în brațe. Eu, cei șase frați și tatăl meu locuiam în garsonieră într-o mahala din Lagos. Cartierul se numea Olusosun, poate ați auzit de el. E chiar lîngă cea mai mare groapă de gunoi a Africii. Se spune că 10.000 de tone de gunoi sînt aruncate acolo în fiecare zi. Deșeuri chimice. Televizoare stricate. Tot ce vă puteți imagina. Acolo era curtea mea”.
Victor a explicat că de-acolo făcea rost de ghete de fotbal: ”Eu și prietenii mei mergeam la groapa de gunoi și începeam să căutăm. «Hei, am găsit o gheată Nike ruptă! Piciorul stîng! Mărimea 8 (n.r. 42 în Europa)!». După o oră: «Hei, am găsit o Puma! Piciorul drept! 9 (42,5)!». O zi norocoasă. Aveam o pereche de ghete pe care le puteam împărți toți”.
Mai povestește Victor: „Cînd eram mic, tata era șofer. După ce mama a murit, și-a pierdut slujba și spăla vase în bucătăria unei secții de poliție. Nu cîștiga suficient pentru a plăti chiria. Într-o noapte, cînd aveam vreo 12 ani, proprietarul își pierduse răbdarea și ne-a tăiat curentul. Noi toți într-o cameră în beznă. Am ieșit afară, m-am așezat lîngă o mocirlă, literalmente o mocirlă, și am început să plîng”. Am privit spre cer și l-am întrebat pe Dumnezeu: «Ce viață e asta pentru un copil?»”.
Pentru a putea supraviețui, Victor vindea apă pe stradă, iar surorile lui vindeau portocale. A povestit marele vîrf de atac din ziua de astăzi: „Pentru că traficul din Lagos e atît de aglomerat, poți sta la marginea drumului și alergi printre mașini cu mîncare și apă ca să faci bani. Eram foarte rapid, așa că eram bun să vînd apă. Puneam un bax cu 12 sticle pe cap și așteptam să mă claxoneze cineva. Apoi fugeam la mașină să prind semaforul pe verde. Mă gîndeam: «Voi fi cel mai rapid copil pe care l-au văzut vreodată». Chiar mi-a plăcut. Era ca un antrenament”.
Și-acum, episodul acoperișului din locuința familiei: „Acoperișul era pe punctul de a se prăbuși. Proprietarul ne-a promis: «OK, îl voi repara, nu vă îngrijorați!». A trimis niște oameni, au scos o jumătate de acoperiș și nu s-au mai întors niciodată”.
Copilul Victor a făcut orice ca să supraviețuiască: „Chiar dacă mă sunai la ora două dimineața pentru o slujbă, răspundeam. Am făcut și lucrări la puțuri de drenaj. Știți ce e aia? Nu e foarte comun în Europa. Dar în Africa, e ca o fîntînă seacă pe care o sapi. Cineva trebuie să coboare în fîntînă cu o scară. Altul stă sus, el e «tipul de pază». Se uită în gaura întunecată și strigă: «E totul bine acolo jos, frate?». Eu nu eram «tipul de pază». Eram celălalt. Muncă murdară, frate!”.
Și-acum ascensiunea cu noroc. La o selecție, a marcat două goluri în 15 minute, apoi i s-a spus să plece. Era convins că fusese refuzat încă o dată. Dar doctorul echipei a trimis niște copii după el ca să-l cheme înapoi. El observase că, în mulțimea de copii testați, Victor marcase două goluri într-un sfert de oră și i-a zis antrenorului. A spus Osimhen: ”Dacă doctorul nu ar fi făcut acel gest, n-aș fi astăzi fotbalist. Aș fi fost probabil pe fundul unei fântâni”.
Viața lui s-a schimbat total. Un an mai tîrziu juca la Mondialul U17 cu naționala de juniori a Nigeriei. A fost deasupra tuturor, marcînd în fiecare dintre cele șapte meciuri, inclusiv în finală, 2-0 cu Mali. Nu împlinise încă 17 ani și era campion al lumii.
Și a venit anul 2017, care a adus contractul cu echipa de primă ligă germană Wolfsburg: „Rugăciunile au avut efect. Am fost binecuvîntat cu mai mulți bani decât aș fi putut visa vreodată. Îmi amintesc că actualizam constant aplicația bancară pe telefon. Actualizare. Încă sărac. Actualizare. Încă sărac. Actualizare… și cifra s-a schimbat. A crescut. Nu părea reală. Am înnebunit. Săream ca un nebun. Cu doi ani în urmă vindeam apă cu 10 cenți sticla. Acum văd un milion pe ecranul telefonului. Visez? Actualizare, actualizare, actualizare. Am îngenuncheat și i-am mulțumit lui Dumnezeu”.
Povestea lui Victor este povestea unui copil pe care soarta l-a pus la grea încercare. Este o poveste despre suferință, umilință, lacrimi, voință, pasiune, dorință, credință, noroc și, bineînțeles, talent. Este vorba despre povestea unui copil care, pînă la urmă, a depășit toate obstacolele și a ajuns în vîrf, acolo unde reușește să se mențină onorabil. Povestea lui Victor ar trebui să fie cunoscută și de părinți suceveni care, rîndul lor, să le-o spună copiilor care visează să ajungă fotbaliști, medici, aviatori sau orice altceva. Copii care, în marea lor majoritate, nu au viața lui Victor și nu caută prin gunoaie după o pereche de ghete, pentru că găsesc ghete la mall sau la magazinele online, și nici nu vînd apă ca să aibă ce mînca, pentru că mîncarea îi așteaptă aburind pe masă. (Foto: The Players Tribune)
