
Din 11 decembrie, veste de senzaţie pentru suceveni! Nu, nu e vorba de rezultatul alegerilor, în ciuda faptului că acesta este miza. Drumul cu trenul pînă la Bucureşti nu va mai fi ce-a fost. Cele şapte ore petrecute în vagoanele CFR-ului între Suceava şi Capitală, indiferent că se numea acclerat, rapid, intercity sau inter-regio, vor deveni istorie, căci în curînd timpii de parcurgere a anumitor trasee, inclusiv acesta, se vor reduce substanţial, spune Autoritatea de Reformă Feroviară. Cine mai e şi asta? Un nou organism înfiinţat ca recomandare din MasterPlan şi care are ca misiune principală eficientizarea reţelei de transport pe cale ferată. Iar ceea ce MasterPlanul de Transport aduce Sucevei este conceptul de „expres”. Se vede treabă şi pe cale rutieră, şi pe cale feroviară. În fiecare an, în luna decembrie, se schimbă mersul trenurilor de călători. Anul acesta la stabilirea grilei a participat şi Moş Crăciun pentru că s-a decis eliminarea restricţiilor de viteză şi reducerea timpilor de staţionare. Şi-acum, pentru că nu pot cînta „Glasul roţilor de tren”, vă atrag atenţia verbal: cel mai spectaculos exemplu, exact aşa l-a numit preşedintele ARF, este Bucureşti – Suceava unde, în momentul de faţă, trenul are nevoie de 6 ore şi 40 de minute (pe hîrtie) iar de săptămâna viiotare timpul se va reduce la 5 ore şi 40 de minute. Pentru Căile Ferate Române o oră este enorm. Prin comparaţie, pentru căile ferate japoneze, un minut este enorm numai că invers, dacă înţelegeţi ce vreau să spun. Am mai aflat că acest tren expres care uneşte Bucureştiul cu multe oraşe ale Moldovei nu este singurul care va atinge noi dimensiuni ale performanţei. În rest, cam asta-i reforma, nimic despre preţuri, nimic despre condiţii. În altă ordine de idei, călătoria cu avionul către Bucureşti rămîne mai ieftină pe destinaţii precum Iaşi sau Cluj. Aşa că aştept cu nerăbdare un astfel de expres pe cale aeriană care să lege şi Suceava de Bucureşti.








