Are un apartament în Cîmpulung Moldovenesc, o casă în Gura Humorului şi o vilă în comuna suceveană Pojorîta. O vilă care, pentru a nu se plictisi, este însoţită de o piscină acoperită, un teren de tenis cu instalaţie de nocturnă şi un helioport. Sau cel puţin avea toate astea. A făcut o şcoală profesională la Braşov, după care a terminat un liceu din Bucureşti la apelul de seară. Dacă seara mergea la cursuri, ziua lucra la depoul de locomotive din Bucureşti. Proaspătul absolvent de liceu a intrat la Facultatea de Construcţii. Din cauza oboselii fizice şi intelectuale acumulate în timp, în anul I a rămas repetent. S-a transferat la Suceava, la TCM, facultate pe care a absolvit-o la acelaşi apel de seară. Dacă seara mergea la cursuri, ziua lucra la depoul de locomotive din Suceava. În 1986, mulţumită mamei sale, care era şefa unui restaurant din Gura Humorului, a început să urce pe drumul de costişă care duce la statutul de baron, fost barosan, fiind numit şeful atelierului de reparaţii locomotive de la Suceava. În timp ce muncitorii dădeau la pilă pentru ca glasul roţilor de tren să fie cît mai melodios, el îşi făcea pile ca să o ducă din ce în ce mai bine. În perioada 1992-1995 a fost şeful Depoului de Locomotive Cîmpulung Est, după care, timp de un an de zile, a deţinut funcţia de şef al Depoului de Locomotive CFR Iaşi. S-a acomodat rapid în dulcele tîrg al Ieşilor, dar şi CFR-ul s-a acomodat cu el, aşa că în 1996 a fost avansat în gradul de şef Divizie Material Rulant. El nu se ocupa doar cu rulatul materialelor, ci şi cu derulatul unor afaceri profitabile pentru el şi compania. Compania lui, nu Compania Căi Ferate. Din varii motive, omul a fost destituit şi a stat în concediu medical pînă în 1997 cînd a revenit în cadrul Regionalei Iaşi, dar la Serviciul Transporturi Militare, şi doar ca simplu inginer. Simplu a fost pînă pe 14 mai 1997, cînd compania lui, nu cea de Căi Ferate, l-a numit şef al Depoului CFR Suceava Nord. Pe 1 octombrie 1998, un bun amic de-al său l-a uns din cap pînă în picioare director al Regionalei CFR Iaşi. Pe 24 iulie 2000, cînd a împlinit 48 de ani, ministrul Anca Boiagiu i-a făcut acestuia un prea frumos cadou: l-a numit director al Companiei Naţionale CFR din cadrul Ministerului Transporturilor. Domnişoara Boagiu poate n-ar fi făcut acest gest, însă nu l-a putut refuza pe un fost ministru al Transporturilor care astăzi este şeful statului şi spune că se luptă cu sistemul ticăloşit. După alegerile din toamna anului 2000 s-a temut că-şi va pierde scaunul. Dar i-a trecut repede pentru că şi-a adus aminte că moldovenii sînt băieţi de treabă şi că poţi rezolva cu ei absolut orice, mai ales dacă aceştia sînt şi pedeserişti. A vorbit cu fratele baronului Dumitru Sechelariu, baronaşul Sergiu, să fie primit în Organizaţia PSD Bacău. Şi a fost primit. Şi a rămas în funcţie, înţelegîndu-se de minune cu şeful său, Miron Mitrea. V-aţi prins, cred, că este vorba despre suceveanul Mihai Necolaiciuc, o fostă sculă pe marea basculă a CFR-ul care este acuzată că a tras statului român ţepe de multe milioane de euro. Un cetăţean care zilele trecute ar fi fost reperat în Statele Unite ale Americii, însă, chipurile, autorităţile de-acolo n-ar prea vrea să-l extrădeze. Dar cum să-i facă aşa ceva domnului Necolaiciuc? Nu v-aţi dat seama ce origine sănătoasă, ce „cv” impresionant, dar mai ales ce cunoştinţe are?
Relaţiile te fac om. Om de neatins
