La Suceava se întîmplă ceva rarisim. Se face un teatru. Vorbesc la prezent, în ciuda faptului că instituția are deja un an și ceva de cînd s-a înființat propriu-zis, pentru că un teatru se construiește în timp, crește cu fiecare spectacol, stagiune cu stagiune. Teatrul Municipal „Matei Vișniec” există și devine odată cu timpul. Faptul că municipalitatea și-a luat inima în dinți și și-a asumat o astfel de misiune e cu atît mai lăudabil, în țara în care lucrurile mai degrabă se desfac decît se fac. O spun oameni mari ai teatrului lumii care, dintr-un noroc și ca urmare a unor eforturi, au ajuns să lucreze la Suceava. Luni, 15 mai, a avut loc premiera spectacolului Fernando Krapp mi-a scris această scrisoare, în regia Alexander Hausvater, eveniment reprezentînd și deschiderea Zilelor Teatrului „Matei Vișniec”. Am mai scris despre subiect și despre semnalul excelent dat de faptul că premiera acestui spectacol s-a jucat cu casa închisă. Sala plină și succesul acestuia trebuie să imprime un obicei, trebuie să molipsească întregul festival ce aduce la Suceava o săptămînă întreagă de teatru. De data asta putem spune că autoritățile au oferit un dar comunității: municipalitatea și Ministerul Culturii au finanțat, Teatrul a organizat. Nu ne rămîne decît și noi, publicul, să răspundem, să mergem la spectacole, să umplem sălile, să ne bucurăm de reprezentații. Altfel, nu vom mai avea căderea să aruncăm cu piatra, nu vom mai putea avea pretenții. Iar după ce ne vom fi umplut de teatru gratis, să înțelegem cît e de important să mergem la teatru constant, dar mai ales să plătim bilet. Cultura nu poate deveni rentabilă pe bază de invitații, indiferent de statutul nostru social. Teatrul nostru nu poate crește fără susținere. Pentru artă, în general, și pentru teatru, în particular, e nevoie de stat, de instituții, de funcționari, dar mai ales de actori și de public. Adică de fiecare dintre noi.
