Simularea examenelor ca antrenament, ca pregătire psihologică este binevenită, acțiunea în sine însă, așa cum se întîmplă, se poate traduce foarte bine prin „ne facem că facem”. Ceea ce sună și este foarte românește. Elevii noștri nu sunt învățați cum să facă față unor competiții, ci doar că scopul este cîștigarea ei. Asta li se spune de mici, asta văd ei că apreciază adulții, fie părinți, fie profesori, iar cum imitația este cea mai facilă metodă de a învăța, nu e de mirare că luptăm cu morile de vînt ca să zărim vreo schimbare în sistemul nostru edcuațional. Săptămîna trecută, elevii de a VIII-a, a XI-a şi a XII-a au simulat Evaluarea Naţională şi Bacalaureatul. A fost greu dar în standardul programei școlare. Specialiștii spun că nu se așteaptă la rezultate foarte bune pentru că știu că elevii tratează aceste teste cu lipsă de interes, dat fiind faptul că nu există miză. Păi miza asta cine le-o oferă? Ploaia, vîntul de primăvară sau educatorii? Tot specialiștii analizează și concluzionează că lucrările sunt corectate de profesorii de la clasă ceea ce implică un grad de subiectivism. Bănuiesc că e același subiectivism cu care dascălii lucrează tot timpul anului. Nu văd deci, problema. Mai constată specialiștii că elevii se grăbesc, vor să scrie multe pagini dar nu răspund cerințelor. Să fim serioși, asta nu se întîmplă doar la simulare, exact ca și situația de asemenea sesizată, în care elevii nu verifică și nu cer baremul. Păi pe parcursul anilor de studiu nu-i încurajează nimeni să facă asta, de ce ar face-o la simulare? La noi corectura stă în pixul profesorului, el notează, el face clasamente. Elevul român nu este încurajat să se autoevalueze, cum nu este încurajat să se întreacă pe sine. Decît rarisim. Ca urmare, putem spune, din nou, că nu elevii au proleme cu simularea și că porcul nu-ngrașă în ajun.
