Președintele Societății Scriitorilor Bucovineni, Alexandru Ovidiu Vintilă, și colegii săi nu au uitat-o pe Carmen Steiciuc. Și nici pe Ion Paranici ori pe alți scriitori care au trecut la cele veșnice și pe care i-au pomenit la cea mai recentă întîlnire a condeierilor. Întîlnire prilejuită de acordarea premiilor pentru anul 2020, premii care fuseseră amînate de pandemie. Domnul Vintilă a spus, din nou, că începînd din acest an, premiul pentru poezie va purta numele lui Carmen Veronica Steiciuc, autoare a numeroase poezii care au apărut între coperțile unor cărți tipărite în țară, dar și în străinătate. Carmen nu doar că a fost o poetă pe care criticii și iubitorii de versuri au apreciat-o, dar ea a și condus Societatea Scriitorilor Bucovineni din toamna lui 2012 și pînă în primăvara anului 2019. Cum de ani de zile poezia are din ce în ce mai puțini cititori, Carmen este mai cunoscută pentru marele public pentru faptul că a condus Teatrul ”Matei Vișniec” încă de la înființarea acestuia. L-a condus pînă pe 1 noiembrie 2021, zi în care a plecat la cele veșnice la numai 53 de ani. Cred că am citit pe undeva că sufletul unui om plecat la Ceruri trăiește atîta vreme cît numele omului este pomenit. Este sigur că măcar o dată pe an, datorită SSB, numele lui Carmen Veronica Steiciuc va fi pomenit de mai multe ori: în timpul premierei, după aceea în presă și pe rețelele de socializare, dar și în conversațiile pe care poetul premiat le va avea cu familia și cu prietenii. Societatea Scriitorilor din Bucovina ar trebui să fie un exemplu pentru Teatrul ”Matei Vișniec”, în sensul că una dintre sălile clădirii administrate de Primăria Suceava ar trebui să poarte numele lui Carmen. De exemplu, luminoasa sală de ședințe, de repetiții și de lansări de la ultimul etaj al clădirii. Ar merita asta Carmen, pentru că a fost o bună colegă, după cum spun cei de-acolo, dar și persoana care a înființat o instituție în lipsa căreia unii dintre actualii angajați poate nu s-ar fi împlinit profesional și nu ar fi avut un statut și un venit de invidiat. Să pui o placă pe o ușă pe care să o vezi de fiecare dată cînd mergi la repetiții, la ședințe ori la diferite lansări nu reprezintă un mare efort.
