Există o reticență firească din partea populației de a merge la cabinetele medicale și mai ales la Spitalul Județean. Numai atunci cînd chiar nu se poate oamenii apelează la medici. Cel mai adesea apelează la medicii de familie, pentru că se află într-un contact aproape permanent cu aceștia și, cunoscîndu-i, au mai mare încredere în ei. Mai greu cu medicii specialiști, pe care nu-i știi decît din auzite. Cît privește laboratoarele de analize medicale, nu ai ce face și trebuie să mergi dacă te trimite medicul de familie sau specialistul. Împinse de criza sanitară existentă, laboratoarele și-au lărgit portofoliul și fac recoltări pentru analize de tip PCR. Unele fac și recoltări, și analize, iar altele fac numai recoltări, după care trimit probele în altă parte. Este și cazul ”Synevo” din Suceava, care trimite probele la București, la compania mamă. Rezultatele vin în maxim 48 de ore. Cam mult dacă trebuie să pleci urgent în străinătate și ai de urcat în avionul care te duce în țara unde autoritățile te așteaptă pentru a verifica dacă ți-ai făcut testul și dacă acesta a ieșit negativ. Cam mult dacă te-au sunat părinții bătrîni și bolnavi și te-au chemat de urgență la ei pentru a rezolva o problemă, iar tu vrei să știi dacă nu reprezinți un pericol pentru aceștia. Cam mult pentru cineva care are simptome și așteaptă cu nerăbdare rezultatul testului. Dar, în Suceava mai sînt și laboratoare care îți dau rezultatul mai repede și poți apela la ele. Însă, consider că importantă nu este doar viteza de lucru, ci și sentimentul de siguranță pe care trebuie să ți-l oferă un laborator medical în această perioadă complicată din punct de vedere sanitar. La ”Synevo”, de pildă, și asta este pe văzute, nu pe auzite, cînd ești întîmpinat de trei doamne amabile în halate albe și cu mască sau cu vizieră, și cînd vezi că cineva dă în permanență pe jos cu soluție dezinfectantă, te simți în siguranță. Cînd vezi că în salonul de recoltare a probelor se dezinfectează după fiecare pacient, te simți în siguranță. Cînd lucrătorul medical îți arată ce anume folosește pentru a recolta analizele și îți explică cu calm cum va face, te simți în siguranță. În laboratorul ”Synevo” se găsește silueta din carton a unei asistente pe care scrie: ”Sub mască e un zîmbet”. Ei, lucrul ăsta nu poate fi verificat. Poate că nici măcar nu e așa, pentru că după o zi întreagă cu masca pe față nu cred că-i mai arde cuiva să zîmbească. Și, oricum, pacientul nu-ți poate vedea zîmbetul. Însă, important este ca în spatele fiecărei măști și a fiecărui combinezeon să fie cineva care știe să-și facă datoria și să-ți ofere atît de importantul sentiment de siguranță.