Şeful Inspectoratului Judeţean de Poliţie Suceava, comisarul şef Nicuşor Todiruţ, l-a pus pe tînărul Florin Poenari şef al Poliţiei Municipiului Suceava. Şedinţa de înscăunare a avut loc pe data de 1 octombrie. Poliţiştii îi spun altfel: examen. Era evident că domnul Poenari va lua aşa-zisul examen din moment ce acesta, pe 15 septembrie, fusese numit la comanda Poliţiei Municipiului cu titlu interimar. Florin Poenari are doar 29 de ani. Să pui un tînăr la comanda unei unităţi atît de mari care are de rezolvat o serie de probleme complexe şi în care lucrează poliţişti unşi cu toate alifiile e cam riscant. Cascheta de şef al Poliţiei Suceava ar putea fi prea mare pentru domnul Poenari. Domnul Todiruţ este de altă părere dat fiind faptul că l-a pus pe acesta în importanta funcţie. Mai mult, Nicuşor Todiruţ se mîndreşte că are curajul să promoveze tineri. Însă, tinereţea nu este echivalentă cu profesionalismul, aşa cum dacă eşti bătrîn nu înseamnă că automat eşti înţelept. Dacă o viaţă întreagă ai fost un cretin nu ai cum să te înţelepţeşti o dată cu încărunţirea părului. Revenind, Florin Poenari este în poliţie de 6 ani. Acesta a lucrat pînă în 2007 la Poliţia Gura Humorului, la Cercetări Penale şi la Poliţia Rutieră, iar după aceea a venit la Poliţia Rutieră Suceava. În 2009, actualul comandant al Poliţiei Muncipiului Suceava a avut cartea de muncă la Biroul de Control Intern al IPJ Suceava. Deci, pe lîngă faptul că este tînăr, domnul comandant Todiruţ poate spune despre domnul Poenari că a acumulat şi ceva experienţă. Atîta experienţă încît să priceapă că în Poliţie trebuie să fii băiat cuminte şi ascultător, şi să nu ieşi niciodată din cuvîntul şefului. Un şef care are tot dreptul să-i comande absolut orice pentru că, nu-i aşa?, este mult mai experimentat decît el. În alegerea persoanei care să stea în poziţie de drepţi atunci cînd vorbeşte la telefon cu domnul comandant de la Judeţ mă gîndesc că a contat şi faptul că domnul Poienari şi-a făcut debutul în Poliţie la Gura Humorului. Se ştie că de-acolo este şeful lui Nicuşor Todiruţ. Ei, nu ministrul de Interne, Traian Igaş, ci preşedintele Consiliului Judeţean Suceava, Gheorghe Flutur.tab luni 4 oct






