Suceveanul Iulian Andrei a fost prezent la patru turnee finale importante de handbal masculin. La Mondialele din 2023 și 2025, și la Europeanul din 2024 și la cel de anul acesta, care s-a disputat în Danemarca, Norvegia și Suedia, centrul de greutate al competiției fiind localitatea daneză Herning. Mai trebuie spus că directorul clubului de handbal masculin CSU Suceava, Iulian Andrei, nu a fost trimis de club la aceste competiții, adică nu a avut sarcină de serviciu, ci a mers din proprie inițiativă și pe cont propriu. Asta înseamnă să fii pasionat. Însă, chiar dacă nu ai fost portar de handbal ca domnul Andrei, chiar dacă nu ești atît de pasionat ca domnia și chiar dacă nu îți place acest sport, prezența la o asemenea competiție nu poate fi decît o exeperiență de neuitat. Numai să-ți permiți din punct de vedere financiar să participi la un asemenea eveniment.
Experiențe care trebuie încercate și care pot deveni amintiri pentru o viață sînt și un meci de fotbal între două echipe de de top, un spectacol susținut de o trupă de teatru renumită, un concert al unei trupe de rock care a vîndut foarte multe albume, o partidă de hochei între două echipe abonate la olimpiadele de iarnă și vizita la un muzeu care găzduiește opere de artă de valoare. Asta, inclusiv pentru care cei care nu sînt mari iubitori de sport, de teatru, de muzică sau de artă.
Cum se spune, cu astea rămîi. Plajă, nisip, apă, munți și mîncare din belșug găsești peste tot și toate rămîn undeva în spate, pe fundal.










