Gălăgia făcută de PDL Suceava pe 17 septembrie nu s-a auzit nici la sediul PSD şi nici la cel al PNL. Cu toate că distanţa dintre Casa de Cultură Suceava, locul unde s-a desfăşurat şedinţa Consiliului Judeţean de Coordonare a PDL, şi sediul PSD este de doar 20 de metri. Iar pînă la seidul PNL nu sînt mai mult de 500 de metri. Social-democraţii şi liberalii n-au auzit cum preşedintele PDL Suceava, Gheorghe Flutur, i-a făcut în toate felurile. Şi nici că PDL a luat cinci primari PSD şi patru primari PNL, pentru a merge cu ei la alegerile locale de anul viitor. PSD şi PNL nu au auzit nici că tot ce s-a făcut pînă la venirea lui Gheorghe Flutur la conducerea judeţului a fost rău şi că din 2008 încoace peste judeţ cade o ploaie continuă de lapte, miere şi bani de la Guvern sau de la Uniunea Europeană. Recent, PSD Suceva a avut o campanie prin care cetăţenii judeţului au putut fi consultaţi gratuit de către oftalmologi. Şi a mai avut una prin care s-au făcut teste gratuite de glicemie. Poate că a venit rîndul PNL-ului să aducă nişte medici, dar ORL-işti. Însă nu pentru electorat, ci pentru conducerea Uniunii Social-Liberale. În loc să organizaze o conferinţă de presă în care să răspundă atacurilor PDL şi să critice racolarea primarilor PSD şi PNL, liderii judeţeni ai celor două partide, Cătălin Nechifor şi Alexandru Băişanu, au preferat să tacă. Nu ar fi exclus ca aceştia să aibă probleme şi cu vorbirea, nu doar cu auzul. Sau poate că de auzit aud bine, dar numai că nu pot să vorbească. În schimb, cu siguranţă că primarii USL care nu s-au dat cu PDL-ul pot vorbi. Şi chiar vorbesc între ei, întrebîndu-se de ce şefii lor tac. Şi ce le iese lor dacă rămîn loiali PSD ori PNL. Şi cine-i va ajuta în campania electorală. Şi cine-i va feri de atacurile partidului aflat la putere. Şi aşa mai departe. Probabil că domnii Nechifor şi Băişanu au tăcut pentru că şi-au adus aminte că tăcerea e de aur. O tăcere care, fiind de aur, ar face inutilă exploatarea aurului de la Roşia Montană şi ar salva zona. Dacă-i pe-aşa, atunci bravo, domnilor Nechifor şi Băişanu.






