E joi, înainte de duminica alegerilor locale. Campania electorală e pe ultima sută de metri. Nici nu ştiu dacă să mă bucur că se termină sau să mă întristez că abia încep alţi patru ani pe care trebuie să-i acceptăm aşa cum vor fi, cu resemnare, că doar noi i-am votat. Îmi spunea cineva că, în calendarul chinezesc, 2016 e anul Maimuţei iar asta înseamnă că dacă vom trece peste el fără mari necazuri, să zicem mersi. Electoral vorbind sigur e o cumpănă. Fără să mă gîndesc cine ar putea cîştiga aceste alegeri, mă uit la ofertă şi mi-e teribil de greu. Îmi amintesc cu angoasă de anul 2000, cînd am avut de ales la prezidenţiale între Ion Iliescu şi Corneliu Vadim Tudor. De-atunci, oricît m-aş îmbărbăta că am avut totuşi curaj să fac alegerea pe care am făcut-o, nu mă pot împăca cu mine însămi. De-atunci, nu mai accept că răul cel mai mic e cea mai bună variantă. În utlimii ani, mai ales în Capitală, mişcarea anti-politicieni s-a înteţit; parcă şi evenimentele au dus lucrurile în direcţia asta. Au apărut figuri noi, militanţi pentru o administraţie corectă, neafiliaţi unor partide politice. Dintre ei s-au născut candidaţi independenţi. Buni sau răi, într-un fel, opţiunile electoratului s-au diversificat. La Suceava, ioc. Iniţiativele personale, societatea civilă nu există. Aici se rescrie aceeaşi istorie, la nesfîrşit. Partidele se bat pentru primării şi locuri în consilii, cu aceeaşi candidaţi, cu aceleaşi promisiuni, cu aceleaşi texte şi cu aceleaşi şanse. Ce se estimează, greu de spus. Nu avem sondaje profesioniste, nu avem estimări ştiinţifice. Opinia generală are, desigur, intuiţia ei iar lumea vorbeşte, îşi dă cu părerea. Orice variantă e deprimantă. Încerc să nu mă mai gîndesc la candidaţi, ci la electori. Pînă la urmă, duminică, la mîna lor sîntem. Citesc în presă depre un material făcut de Hotnews: 14 persoane din Bucureşti intervievate pe stradă în legătură cu votul de duminică. Jumătate nu ştiu în care duminică, pe ce dată au loc. Nouă dintre ei habar n-au dacă se desfăşoară în două sau într-un singur tur. Rugaţi să numească 4 candidaţi la Primăria Capitalei, doar 3 intervievaţi au reuşit acest lucru, iar la Primăriile de sector nu au putut numi niciun candidat. Cele mai multe răspunsuri au fost de genul: „nu ştiu”, „m-aţi luat pe nepregătite”, „nu mă pricep” sau chiar „nu mă interesează”. Nu văd niciun motiv pentru care electorii suceveni ar fi altfel decît bucureştenii. Sîntem cu toţii pe acelaşi calapod. Şi-apoi mă-ntreb: dacă nu ştii, nu eşti pregătit, nu te pricepi sau nu te interesează, de ce mergi, omule, la vot? Nu e obligatoriu şi nu te amendează nimeni dacă absentezi. Încerc aşadar, să nu mă mai gîndesc nici la candidaţi, nici la electori, ca să nu intru în depresie. Şi-atunci, la ce, Doamne iartă-mă, să mă gîndesc acum, înaintea duminicii alegerilor?
