Între 15 iunie și 1 august, Capela Cetății de Scaun a Sucevei va găzdui expoziția de pictură „Între sacru și profan” a artistului plastic buzoian Valeriu Șușnea. Vernisajul va avea loc miercuri, 15 iunie, începînd cu ora 13.00. Muzeul Național al Bucovinei a transmis că vor fi expuse 30 de lucrări reprezentative realizate în ulei pe pînză, care prezintă două teme diametral opuse, într-o mișcare succesivă de la profan la sacru. Valeriu Șușnea este restaurator în pictură murală de epocă, doctor în arte plastice și decorative, precum și profesor și realizator de emisiuni culturale de radio și televiziune.









