Boală grea radioul
Consumul ilegal de emisii pe unde scurte sau medii – „Europa Liberă” de la München, „Kohl Israel – Vocea Israelului”, „Vocea Americii” din Washington D.C., „Radio France International” de la Paris, „BBC” din Londra, „Vocea Germaniei” transmisă de la Köln – aveau să mă contamineze pe viață cu microbul radioului. Aveam un caiet de notițe, agendele erau mai greu de procurat în anii 1980 și îmi notasem frecvențele, zilele și orele de transmisie ale fiecărui post de radio amintit.
Mai tîrziu aveam să realizez că acei ani m-au învățat să ascult, iar postura de ascultător activ se contura din ce în ce mai serios, pe măsură ce „boala” se agrava. Ajunsesem să citesc din cărți în fața oglinzii, să îmi notez rînduri din diferite cărți pe care le citeam cu intonație, încercînd să-mi reglez respirația și deseori ratam, dar reluam pînă reușeam să citesc fraze întregi cîteva minute, fără să gîfîi. Boală grea radioul, pe bune!
De la ascultător la realizator
Astăzi, mulți oameni de radio privesc cu nostalgie la cum se făcea meserie în anii ’90. Atunci descopeream un mod de a vorbi și de a descrie lumea, de a ne exprima nemulțumirea față de ce se întîmpla în jur. Era o perioadă foarte tulbure și aveai toate motivele să fii furios.
Toată povestea cu radioul avea o anumită grație, care aparținea vîrstei și naivității noastre. Aveam o disciplină, dar haotică, pentru că nimeni nu știa cum se face asta de fapt. Sorin a fost excepția. Privindu-l cum lucrează și ascultîndu-l, aveai senzația că asta a făcut toată viața lui.
Pentru mine, ce făceam la radio era o evoluție interioară. Eu sînt introvertit, de fapt. La radio îmi plăcea la nebunie, pentru că eram ferit. Și am învățat ușor să mă deschid, să mă descopăr, să fac ironii fine. Era frumos să descoperi că emisiunile tale îi mișcă pe oameni și că e suficient ca ei să simtă că nu e nimic fals, nimic contrafăcut.
Era foarte cool să lucrezi la radio, doream să înțeleg cum se face meseria asta și îmi plăcea la nebunie. Dar sigur mi-a oferit așa un pic de disciplină, de rigoare. Apoi pur și simplu mi-am dezvoltat discursul, stilul de a povesti, de a vorbi, de a-i face pe alții să vorbească. Nu aș spune că sînt un jurnalist, ci mai degrabă sînt așa un fel de căutător, de povestitor, decît un jurnalist cum sînt oamenii care fac anchete, care mi se par cei mai importanți în materie de presă.
Întîlnirea cu un idol: Andrei Voiculescu
Rareori se întîmplă în viața unui om să își trăiască aievea un vis frumos. Să aibă parte de ceva la care numai a visat că se poate întîmpla. Am trăit o asemenea experiență în 1993 cînd am fost invitat telefonic la o întîlnire în direct de Andrei Voiculescu. Cei mai tineri dintre dumneavoastră nu cred că sînt familiarizați cu numele lui. Dați o căutare pe Google și veți afla mai multe.
Pentru mine rămîne omul care mi-a „formatat” cultura muzicală, „idolul” meu de la „Europa Liberă”, cel căruia îi scriam sub pseudonim și cu frica de a nu fi prins de autorități.
Întîlnirea cu el a avut loc la București s-a lăsat și cu un dar muzical pentru Radio Top, sub forma unui set de casete cu muzică selectată de el și casete pe care le-a înregistrat în superbul său studio de la München.
Casetele peticite cu bandă scotch
Cred că nici termenul casetă nu e prea familiar celor mai tineri. Puțini își mai amintesc de vremurile acelea în care niște obiecte dreptunghiulare, înguste, conținînd bandă magnetică și un mic burete se comercializau sub numele de casetă audio. Erau fără nici un conținut, pentru a putea înregistra ce vrei pe ele sau se vindeau cu muzică gata înregistrată. După îndelungate utilizări banda se demagnetiza și casetele erau aruncate la coș. Dar pînă la acel moment treceau și prin operațiunea de peticire cu bandă scotch. Deseori am făcut asta. Era o operațiune migăloasă asemănătoare cu cea făcută peticirii benzilor de magnetofon. În fine, epoca lor a apus, deși ABBA au lansat luna trecută cel mai recent album al lor și pe casetă audio, în amintirea vremurilor lor bune, cînd dominau topurile lumii cu muzica lor.
Fără acces la internet pînă la începutul anilor 2000
Dintre marile întîlniri pentru mine și publicul ascultător, la 20 de ani distanță, îmi vin acum în minte doar cîteva nume: Florian Pittiș, Johnny Răducanu, Mircea Moraru, Iuliu Merca, Valeriu Sterian, Ioan Gyuri Pascu, Mircea Baniciu, Mircea Vintilă, Cristi Minculescu, Ovidiu Kempes, Leopoldina Bălănuță, Mitică Popescu, George Ivașcu, Victor Rebengiuc și Florin Piersic Jr.
Am avut bucuria să primesc feedback pozitiv și chiar să întrețin o poștă a redacției (cei care își mai amintesc cum arată o scrisoare înțeleg la ce mă refer) în urma unor emisiuni dedicate marilor personalități culturale și artistice, de la Caragiale la Mircea Eliade, de la Shakespeare la Dostoievski, trecînd prin Eugen Ionescu, Mircea Vulcănescu, Nae Ionescu, Balzac, Van Gogh și lista ar putea continua dar nu vreau să vă plictisesc.
Vreau doar să consemnez că am reușit să realizez și să prezint profilul marilor creatori și interpreți epuizînd toate dicționarele de muzică, artă și film apărute în decada 1990-2000.
Fără acces la internet pînă la începutul anilor 2000, doar cartea tipărită putea fi baza documentării unei emisiuni.
Cum e să te simți ca la OSCAR-uri
Risc să devin patetic. Dar dacă așa simt, așa scriu, cum am făcut toată viața.
Eu cred că nu e obligatoriu să primești un OSCAR ca să te și simți asemeni unui laureat al măreței distincții. Cred că e mai mult o stare de spirit.
Ceva asemănător mă încearcă cînd scriu aceste rînduri. E lacrima de bucurie ce se rostogolește necontrolat cînd te invadează o mare emoție de bucurie, rod al unei stări de bine incomensurabile.
Asta a fost pentru mine radioul.
Radioul identificat de mine prin Radio Top.
Am încercat și alte formule trecînd prin redacțiile Radio Contact, RFI România, Radio România Internațional.
Nicăieri nu a fost ca acasă.
Mulțumesc Radio Top și sper ca timpul să nu te doboare niciodată!
Am petrecut cu tine cei mai frumoși 12 ani din viața mea.
Mulțumesc, Sorin!
La Mulți Ani, fericiților ascultători! (Foto: Geo cu colegul Denis Pavliuc, în redacția Radio Top – 1992)
Geo Alupoae, critic de teatru și impresar al Teatrului ”Matei Vișniec” Suceava
