Din data de 14 noiembrie, în cadrul Centrului Județean de Excelență Suceava vor începe și orele de istorie. Acestea vor avea loc la Colegiul Național ”Ștefan cel Mare” Suceava aproape la fiecare sfîrșit de săptămînă. Anul acesta vor fi și elevi de clasa a VIII-a.
Într-o intervenție telefonică la Radio Top, inspectorul de istorie din cadrul Inspectoratului Școlar Suceava, Daniel Hrenciuc, a declarat: ”Acum vreau să aducem elevi de clasa a XII-a care au avut rezultate la olimpiadă și care îi vor motiva, încuraja, susține și chiar le vor preda elevilor de clasa a VIII-a”.
Referitor la elevii de clasa a VIII-a, domnul Hrenciuc a spus: ”Întotdeauna la a VIII-a e vorba de elevi foarte, foarte talentați, pentru că ei au presiunea aceasta a Evaluării și, de regulă, în clasa a VIII-a se axează exclusiv pe română și matematică. Și atunci, dacă vin la Excelență, dacă își fac timp pentru Excelență, este un semn extraordinar de bun pentru noi”.
Grupele de regulă sînt de cîte 12 elevi, inclusiv de clasele a IX-a, a X-a și a XI-a.
Profesorii de la Centrul Județean de Excelență fac voluntariat.







