Directoarea Școlii Gimnaziale nr. 1 din Suceava, Gabriela Mihai, susține că Evaluarea Națională trebuie redenumită, dată fiind propunerea ministrului Educației, Sorin Cîmpeanu, de a da posibilitatea unor colegii naționale de a organiza admiterea în clasa a IX-a, înaintea examenului național. Totodată, profesoara consideră că în acest caz se poate vorbi despre discriminare. Potrivit propunerii, colegiile naționale vor avea dreptul de a organiza propriile examene de admitere pentru ocuparea a 90% din numărul de locuri, în timp ce restul de 10% va fi acoperit prin procesul normal de distribuire.
Gabriela Mihai a declarat, prin telefon, la Radio Top: „Domnul ministru pare o victimă, o victimă a colegiilor naționale, probabil de prestigiu, care și-au dorit admiterea pe locurile disponibile în clasa a IX-a într-un anume fel nedrept pentru unii elevi. Pentru admiterea în clasa a IX-a ministrul propune organizarea unui examen la nivelul fiecărui colegiu național. Însă, în proiectul de lege nu se precizează nimic despre conținutul examenului – dacă e vorba de examen de filiere, profiluri, specializări sau este același tip de examen în toate colegiile. Cred că vor fi metodologii în fiecare an care să propună forma examenului de admitere. Elevii care promovează examenul pot să nu participe la Evaluarea Națională. Concursul de admitere se organizează cu cel puțin trei săptămîni înainte de Evaluarea Națională. Păi, dacă-i Evaluare Națională, cum să nu participe toți copiii? Practic, eu ce evaluez dacă nu participă toți copiii? Toate Evaluările Naționale la finalul claselor a II-a, a IV-a, a VI-a, a VIII-a sînt evaluări de sistem. Eu ce să înțeleg dintr-o Evaluare Națională, cum să realizez statistici dacă la acest examen nu participă toți elevii? De ce să nu fi fost Evaluarea Națională întîi, la care să participe toți elevii, și-apoi cei care vor să dea la anumite colegii naționale să participe și la probele organizate de respectivele unități. Probabil că acestea vor să-și selecteze cei mai buni elevi, capabili de performanță. Nu o să știm niciodată cu ce competențe sînt înzestrați toți copiii la finalul clasei a VIII-a dacă noi nu facem o Evaluare Națională unitară. Cum poți avea o imagine completă a absolvenților de clasa a VIII-a dacă nu participă toți copiii la acea evaluare? În aceste condiții, Evaluarea Națională trebuie denumită altfel. Este și discriminare aici, deși una din valorile propuse prin Legea Educației este egalitatea de șanse și echitatea, ceea ce eu nu regăsesc foarte clar”.
Directoarea școlii sucevene consideră că la admiterea de la colegii nu vor putea participa elevii din mediul rural. Gabriela Mihai a afirmat: „Pentru copiii din rural e distanța. Apoi, ei greu au parte de meditații, funcție de veniturile familiei. Din punctul ăsta de vedere este o inechitate”.










