Un bărbat în vîrstă de 40 de ani din comuna suceveană Pătrăuţi este cercetat penal după ce a fost prins în timp ce conducea o maşină chiar dacă nu are permis auto. El a fost oprit pentru control de un echipaj de poliţie pe raza localităţii sale de domiciliu, ieri, la orele prînzului. Bărbatul se afla la volanul unui autoturism pentru care nu deţinea documente. El a spus că a achiziţionat maşina, recent, de la o persoană din Suceava care îi va da actele în momentul în care vor perfecta contractul de vînzare-cumpărare.






