Comisarii Secţiei Suceava a Gărzii Financiare au confiscat, ieri, materiale de construcţii de provenienţă italiană în valoare de aproape 26.000 de lei pentru că nu existau documente justificative. Marfa fusese adusă în ţară prin intermediul firmei „fantomă” „ŞTEFAN COM TRANS” din localitatea suceveană Comăneşti. Totodată, firma a fost amendată cu 20.000 de lei pentru efectuarea de activităţi comerciale ilicite. Şeful Gărzii Financiare, Ionuţ Vartic, a declarat că societatea din Comăneşti se află în dizolvare juridică, iar asociatul unic şi administratorul acesteia este Sorin Vasile Toma din Cumpăna-Constanţa. El a spus că firma respectivă nu a depus din decembrie 2007 declaraţii privind obligaţiile de plată la bugetul de stat şi deconturi de TVA.