În perioada ianuarie-noiembrie 2017, polițiștii de frontieră suceveni au confiscat peste 768.000 de pachete de țigări în valoare de aproximativ 8 milioane de lei. Totodată, ei au indisponibilizat 94 de autovehicule folosite de contrabandiști la transportul țigărilor sau ca antemergător. Potrivit unui raport al Poliției de Frontieră Suceava, au fost găsite pachete cu țigări de contrabandă inclusiv în cutii de prăjituri, în saci cu făină, în bidoane cu detergent lichid, în jucării ori ascunse pe corp.








