Preşedintele Consiliului Judeţean Suceava, Gheorghe Flutur, a rămas şeful Consiliului pentru Dezvoltare Regională Nord-Est. El este la conducerea Consiliului Regional din vara lui 2008, iar din august 2009 a ocupat postul cu titlu interimar. La şedinţa de alegeri care a avut loc, astăzi, la Vaslui, domnul Flutur a fost reconfirmat în funcţie cu unanimitate de voturi pentru că în timpul mandatelor sale activitatea structurii care reuneşte judeţele Suceava, Vaslui, Botoşani, Iaşi, Bacău şi Neamţ a fost foarte bună. În ultimii aproape doi ani, în regiunea de Nord-Est au fost înregistrate proiecte cu fonduri europene în valoare de 630 de milioane de euro. Pentru proiecte în sumă de 250 de milioane de euro vizînd reabilitarea unor drumuri şi şcoli, precum şi dezvoltarea turismului au fost semnate, deja, contractele de finanţare.






