PSD Suceava va da candidatul pentru preşedinţia Consiliului Judeţean Suceava din partea USL. Candidatul pentru Primăria Suceava va fi un membru al alianţei PNL-PC. Acest lucru a fost stabilit la şedinţa USL Suceava, care a avut loc vineri, 8 iulie, şi la care au participat cîte cinci membri de la PSD şi de la PNL-PC. Raportul candidaţilor pentru posturile de consilier judeţean va fi de 5 la 4 în favoarea PSD. Într-un comunicat semnat de preşedintele PSD, Cătălin Nechifor, şi de preşedintele PNL, Ştefan Alexandru Băişanu, se arată că sondajele de opinie făcute separat de cele două partide indică faptul că, în judeţul Suceava, USL are un procent de 64% din opţiunile electoratului.







