Sînt convins că toţi cei care l-au cunoscut pe universitarul Emanuel Diaconescu regretă trecerea în nefiinţă a acestuia. Inclusiv studenţii pe care domnul Diaconescu i-a picat la examen de-a lungul carierei sale universitare. Emanuel Diaconescu a fost un profesor ale cărui calităţi au fost apreciate de universităţi occidentale, care l-au invitat pe acesta să le vorbească studenţilor în nenumărate rînduri. Iar domnul Diaconescu a răspuns de fiecare dată invitaţiilor universităţilor din Vest, care începuseră să-l caute încă de dinainte de 1989. Dacă Emaneul Diaconescu ar fi fost profesor la Bucureşti, şi nu la Suceava, probabil că statutul Institutului de Învăţămînt Superior Suceava nu s-ar fi schimbat atît de repede. Adică la numai două luni şi ceva de la evenimentele din decembrie 1989. Apreciat de studenţi şi de profesori, dar şi de decidenţii Mininisterului Educaţiei şi de toţi şefii de toate culorile politice pe care i-a avut Suceava de-a lungul timpului, profesorul universitar doctor inginer Emanuel Diaconescu a fost rectorul Universităţii „Ştefan cel Mare” din 1990 şi pînă în 2004. Domnul Diaconescu a fost un specialist deosebit, un dascăl corect şi un om discret. Fără domnul Diaconescu, probabil că postul de radio pe care-l ascultaţi acum nu ar fi existat. Emanuel Diaconescu este cel care a făcut tot ce a putut pentru ca Radio Top să ia fiinţă. Domnul Diaconescu a sprijinit moral şi material apariţia acestui post de radio. Probabil că nu i-am mulţumit niciodată suficient lui Emanuel Diaconescu, pentru tot ce a făcut pentru Radio Top, în numele meu şi al foştilor şi al actualilor colegi. Pentru tot ce a făcut pentru universitatea suceveană, măcar un corp de clădire al instituţiei ar trebui să-i poarte numele. Pentru ce înseamnă universitatea pentru judeţul nostru, Consiliul Judeţean ar trebui să-i acorde titlul de cetăţen de onoare al judeţului. Asta dacă n-a făcut-o deja. Iar Primăria Suceava ar trebui să boteze o stradă cu numele universitarului Emanuel Diaconescu. Este vorba despre strada pe care acesta mergea zilnic pe jos, pînă la universitate şi înapoi. Este vorba despre strada Mărăşeşti.
Un dascăl, un om, un cetăţean, o stradă
