Potrivit unui studiu realizat de Eurostat, un român lucrează în medie 39,8 ore pe săptămînă, cu aproape trei ore mai mult decît media europeană. Suntem de fapt, pe locul 6 în Uniune. Veți fi surprinși, dar mai mult decît noi lucrează nu bogații Europei, ci slovacii, cehii, polonezii, bulgarii care depășesc cu câteva zeci de minute cele 40 de ore, în timp ce recordul la muncă îl dețin… grecii. Este țara aceea în care ne dorim cu toții să ne petrecem vacanța de vară, a cărei mîncare tradițională ne place de ne lingem pe degete, unde muzica, soarele și alte plăceri nevinovate ne urcă spre Olimp, dar despre a cărui popor se spune, fără pic de argument, că e leneș și nu-i place munca, de aceea e în situația care e. Iată că arătatul cu degetul nu se justifică deloc, grecii sunt de fapt singurii care muncesc peste 42 de ore pe săptămînă. Dovadă că munca nu înnobilează neapărat și nici nu se cuantifică în număr de ore, dacă vrem să fim corecți și să trăim bine, e faptul că același clasament ne arată că cel mai lejer program de lucru îl au germanii, elvețienii, norvegienii, danezii și cei mai cei – olandezii, care stau la job numai 30 de ore pe săptămînă. Ca urmare pe cine ar fi cazul să-ndemnăm la muncă? Sau este timpul petrecut la treabă un indicator real? Este munca multă și solicitantă calea spre fericire? Pentru că, știți probabil, în topul fericirii europene tot olandezii conduc. Ne plîngem de Europa cu două viteze, dar calitatea, pe care o revendicăm e o chestiune soră cu eficiența. Cele două cresc sau scad direct proporțional. Sînt indicatorii unei vieți bune la care visăm cu toții. Încă o dovadă că istețimea bate hărnicia, că succesul nu se numără sau mai pe românește fie spus, că mărimea nu contează.
Alina Mihăescu
