O slujbă pentru lux, alta pentru paragină

Data de 28 iunie 2021 va rămîne înscrisă cu litere groase de aur în cartea de istorie a administrației județene sucevene. Pe 28 iunie va fi inaugurată noua sală de ședințe a Consiliului Județean, numită Sala Unirii. Bine, sala a fost într-un fel inaugurată pe 24 iunie, atunci cînd acolo președintele CJ, Gheorghe Flutur, a semnat parteneriate cu reprezentanți ai autorităților din Chișinău, Ștefan Vodă și Rîșcani. Însă, marea inaugurare este pe 28 iunie, ziua cînd este programată o ședință a Consiliului Județean și o slujbă ținută de un sobor de preoți. Luxoasa sală de ședințe a fost construită fix în mijlocul Palatului Administrativ, o clădire de patrimoniu care a luat foc la începutul primăverii acestui an. Așadar, în centrul Sucevei se îmbină, însă nu știu cît de armonios, luxul cu mizeria în care a fost abandonat palatul după ce a luat foc și a fost udat din cap și pînă în picioare de pompieri. Pe lîngă faptul că nimeni nu răspunde pentru dezastrul care s-a întîmplat acolo, se observă că nimeni nu răspunde nici de readucerea clădirii la viață. Consiliul Județean Suceava trece indiferent pe lîngă palatul abandonat și se îndreaptă țanțoș spre luxoasa sală de ședințe unde se așază în fotolii elegante și începe să cugete la binele județului și la mai binele cetățenilor. Sanchi! Pentru Consiliul Județean, morții cu morții și viii cu viii. Totuși, dacă mai are un pic de suflet, Consiliul Județean ar putea să facă ceva și pentru Palatul Administrativ: ar putea să roage soborul de preoți ca după slujba de sfințire a luxului să facă și o slujbă de pomenire pentru Palatul Administrativ. Măcar atîta merită și palatul ăsta din partea autorităților. Consiliul Județean ar trebui să facă slujba acum, ca să iasă mai ieftin. Mă gîndesc că soborul mai lasă din preț fiind vorba despre două slujbe în același loc și încă una după alta. Ei, am glumit, pentru că cine a văzut boieri să plătească pentru slujbe. În ceea ce privește noua sală, aceasta nu are de ce să se cheme Sala Unirii, pentru că nu unește luxul din ziua de astăzi cu paragina în care este lăsat să se zbată trecutul.