Secretarul Senatului, senatorul PD-L de Suceava Orest Onofrei, e de părare că normal ar fi ca şi parlamentarii să plătească într-un fel în aceste vremuri de restrişte. Atitudinea domnului Onofrei este firească în condiţiile în care senatorii şi deputaţii pot fi consideraţi, într-un fel, primii bugetari ai ţării şi, teoretic, aceştia ar trebui să fie un exemplu pentru bugetarul din ultimul birou din ultimul cătun aflat ultimul pe lista cu zone care trebuie electrificate. Orest Onofrei propune ca şi salariile parlamentarilor să fie diminuate în următoarele trei luni, în sensul că fiecare deputat şi senator ar trebui să aibă cîte zece zile de concediu fără plată în toată această perioadă. Mai mult, senatorul PD-L de Suceava, care ştie că numărul parlamentarilor români este aproape egal cu cel al parlamentarilor din Franţa şi Germania, ţări mult mai mari, ar vrea ca numărul senatorilor şi deputaţilor de la noi să fie diminuat. Nu este pentru prima dată cînd Orest Onofrei solicită public ca numărul de parlamentari să fie redus, însă fără folos. La o primă vedere s-ar putea trage concluzia, greşită, că vreo 200 de parlamentari mai puţin nu i-ar face prea mult bine bugetului acestei ţări. Însă, pe lîngă salariu, funcţia de parlamentar îi mai dă deţinătorului acesteia lapte, carne, brînză, ouă, telefon mobil, maşină cu şofer, cabinet parlamentar propriu cu oameni care primesc şi ei salariu, şi care folosesc telefoane, combustibili, hîrtii de scris, etc. Apoi, fiecare parlamentar are rude şi prieteni care trebuie să cîştige şi ei nişte bani, neapărat de la stat. Deci, la mijloc este vorba despre sume importante, nu glumă. N-au plecat deputaţii şi senatorii pe la casele lor în vreme de linişte şi pace, şi atunci de ce-ar face-o acum cînd criza otrăveşte fîntînile, pîrjoleşte grînele şi trece prin foc şi spadă locurile de muncă? Germania şi Franţa au început să iasă din recesiune şi de aceea numărul parlamentarilor de-acolo este sensibil egal cu cel al parlamentarilor români. România are nevoie acum, mai mult ca niciodată, de oameni care să ne croiască o nouă soartă, de multe minţi luminate, cum sînt cele ale parlamentarilor, pentru a fi iarăşi ce-am fost şi mai mult decît atît. De fapt, ce naiba am fost? Dar ce mai contează asta, parlamentarul să trăiască!
