Spărgătorul de serviciu
Lucruri care cu mai bine de 20 de ani în urmă puteau să ne marcheze definitiv destinul, le privim acum cu detaşare şi, dacă putem, cu umor.
Prin 1988 eram tînăr, student seralist la Institutul de Învăţămînt Superior Suceava şi lăcătuş mecanic la IFA. Aveam gagică la Putna, aceeaşi persoană căreia îi spun acum nevastă şi pe care o vizitam la sfîrşit de săptămînă. Într-o noapte de duminică spre luni trebuia să ajung la Suceava, la slujbă, cu un tren care pleca din Putna pe la ora trei. În acele zile zona era sub teroare. Un individ necunoscut o tîlhărise pe casiera fabricii de cherestea din localitate, iar biserica din sat fusese jefuită de două ori.
Cum mergeam spre gară, în faţa bisericii, un ins rotofei, în pijama, îmi vîrî lanterna în ochi. Lîngă el, un bătrîn cu şubă, paznicul satului. „Stai pe loc! Legitimează-te!”, mi se spune. Arăt buletinul, legitimaţia de serviciu şi carnetul de student. Nici un document nu mă lega de Putna. Ei îmi cer explicaţii, le spun cu ce ocazie sînt prin sat şi le cer, la rîndul, meu lămuriri. „S-a spart biserica, iar tu eşti suspect”, mi se spune. Imediat apar în drum preotul în halat şi preoteasa în neglijeu. Aflu că cel în pijama este miliţian iar paznicul cu şubă este trimis să dea telefon, să vină şeful de post, să constate că spărgătorul de biserici a fost prins. Între timp, se verifică circumstanţele în care s-a produs infracţiunea. Popa în halat, preoteasa în neglijeu, miliţianul în pijama, eu cu o sacoşă în care aveam cîţiva cartofi şi un borcan cu varză murată, descindem în biserică, apoi în altar. Părintele constată că nu lipseşte nimic. Miliţianul insistă, ieşim afară, iar prin iarba plină de roua dimineţii sfîrşitului de vară sînt identificate urmele infractorului. „Pe-aici a venit”, decretează miliţianul, „şi pe acolo a intrat”, arătînd un ochi de geam care părea a fi spart, fiindcă nu cadra cu restul ferestrei cu vitralii. Coana preoteasă confirmă din neglijeu că aşa s-a întîmplat, iar eu văd, din unghiul meu, cum lumina lunii se reflectă în geamul de vitraliu înlocuit cu sticlă proastă de parohii dinainte ai bisericii. Ieşim iar în drum, şi se face şedinţă în aşteptarea şefului de post. El nu întîrzie să vină, cu bicicleta alături, însoţit de paznicul cu şubă, împingînd din spate doi tineri chercheliţi puţin. Sunt prieteni de-ai mei care mă întreabă: „Ce-i cu tine, bă?”. „Spun că aş fi spart biserica”, le răspund, nedumerit de prezenţa lor şi îndeajuns de încurcat. „De-atîtea ori ţi-am spus să nu mai spargi biserici”, blufează unul dintre ei, viitor cumnat. La miliţieni, popă, preoteasă, paznic de noapte, ochii li se fac cît cepele. Tustrei am fost reţinuţi, puşi sub escorta bătrînului cu şubă şi trimişi la post. Repede ajunge şi miliţianul şef. Ne ia la anchetă. În birou, lucrurile se clarifică. „N-aţi fost voi”, constată miliţianul după cîteva ceasuri în care ne-a descusut cum s-a priceput, dar şi după ce nu a reuşit să pună mîna pe un stilou „Parker” pe care, unul dintre noi, îl avea amintire de la un prieten plecat în străinătate.
Ca să se scuze, ne povesteşte cît de tare era în tinereţe, cînd, plăcîndu-i să înveţe, dar şi să se distreze, scotea afară din cămin, cu un singur scaun ce-l învîrtea în mîini, tot balul de la Adîncata.
După mai bine de 20 de ani, fostul şef de post din Putna este fugar, condamnat de instanţă pentru corupţie. Mă bucur, însă, că nu am devenit, atunci, spărgător de biserici.
În zilele următoare, s-a aflat şi cine l-a trezit din somn pe vigilentul miliţian ce dormea cu urechile ciulite, în casa de peste drum de biserică: iapa hotelului (era atunci în Putna un hotel al OJT-ului). Iapa, în călduri fiind, a rupt lanţul de la iesle şi a pornit-o de nebună prin sat, cu mult zgomot.
După cîteva săptămîni, spărgătorul de biserici cel adevărat a fost prins tot de un paznic în şubă, pe cînd încerca să şutească băutură din disco-barul hotelului.
Nicu Roşca
Redactor şef „Obiectiv de Suceava”
