În contextul tragediei care a avut loc la Graz, Austria, profesoara Mariana Ciupu vorbește despre ”laxismul pedagogic”. La Graz, un tînăr în vîrstă de 21 de ani a ucis 10 persoane, elevi și un profesor, de la fosta sa școală. Doamna Ciupu predă franceza și este directoarea adjunctă a Școlii Gimnaziale nr. 4 Suceava. Iată comentariul integral al profesoarei Marianei Ciupu:
Laxismul pedagogic e deja prezent în țări dezvoltate economic și duce nu doar la superficialitate în pregătirea elevilor pentru rigorile unei vieți de adult, ci și la tragedii, precum cele întâmplate recent în școlile din Austria și Franța. Cultivarea „stării de bine” fundamentate pe ideea de flexibilizare a evaluărilor, a concursurilor școlare, pe diminuarea exigențelor privind nivelul de cunoaștere, pe subțierea conținuturilor din programele școlare și bagatelizarea importanței temelor pentru acasă, pe lipsa aplicării sancțiunilor și acceptarea oricărui tip de comportament, oricât de nociv, invocând faptul că există oricum acces la internet și inteligență artificială, și că a fi demn și a respecta demnitatea vieții celuilalt „nu se mai poartă”, poate naște monștri.
Este oare mediul profesional la fel de flexibil precum mediul școlar? Să ne gândim puțin doar la riscul public pe care l-ar crea laxismul pedagogic prin generarea de diagnostice medicale greșite, tratamente care duc la agravarea bolilor, clădiri care se prăbușesc sau sisteme informatice care cad și blochează instituții și o întreagă distopie a unei lumi guvernate de „hai că merge și așa”.
Lipsa de competență poate ucide. Lipsa de exigență în educație creează iluzia performanței și, mai târziu, impostura și eșecul. Realitatea din piața muncii este și va fi cu mult mai competitivă decât cea promovată în mediul școlar, evaluează și elimină pe bază de competențe și performanțe, care se construiesc prin formare de calitate, rigoare, inițiativă și sacrificii. Excelența nu înseamnă genialitate. Se dobândește prin studiu, muncă, motivație și auto-disciplină. Când joci cu cei din propria ligă, competiția devine motivație. Pe de altă parte, masele, din punct de vedere al nivelului cognitiv, pot fi stimulate prin valorizare, nu prin flexibilizarea concursurilor școlare și standardizarea evaluărilor. Încurajarea colaborării prin învățare pe bază de proiecte, pentru a ancora școala în realitate, ar putea motiva. Ar fi oportună implementarea unui număr mai mare de concursuri școlare pe bază de proiect, susținute de echipe. Integrarea elevilor cu niveluri diferite de inteligență în aceeași echipă poate motiva prin atribuirea de roluri, crearea de sens pentru fiecare și prin cultivarea inteligenței emoționale.
Prea multă flexibilizare duce la auto-iluzionare și, mai târziu, la revendicări ilegitime. Ideea de flexibilizare a concursurilor școlare și a așteptărilor în evaluare va diminua mult competențele absolvenților, care, în perioada adultă, se vor iluziona că sunt performanți și că merită salarii foarte mari și promovări fără să se formeze, să se implice, să respecte termene și să aibă rezultate. Standardizarea în evaluare prin subiecte unice, la nivel național, pe fiecare disciplină, ar genera aceeași competiție nemotivantă și tradiționala discriminare pe niveluri cognitive, întrucât distribuția rezultatelor va lua întotdeauna forma curbei lui Gauss, indiferent că e vorba de subiect unic la nivel național, la nivel de școală sau de clasă, iar scopul educației nu e statistica, ci dezvoltarea gândirii, a creativității. În plus, școala nu e uzină, iar rezultatele sunt influențate și de factori sociali.
Există deja suficientă standardizare în educație prin programe școlare și evaluări naționale și examene la clasele a II-a, a IV-a, a VI-a, a VIII-a și a XII-a. În rest, e important să primeze autoritatea științifică și autonomia profesorului foarte bine pregătit, care știe că progresul școlar nu ține doar de cogniție, fiind tributar și mediului social și mentalității vremurilor.
Dreptatea celui mai puternic este întotdeauna cea mai bună? Care mai e rolul autorității științifice în peisajul educațional actual? Școala reprezintă spațiul în care elevul se simte în siguranță atunci când greșește, ca parte a procesului de învățare, conștientizând totuși că a greși în mod repetat produce pagube și atrage consecințe. Echilibrul în mediul școlar înseamnă promovarea regulilor clare, a interdependenței dezvoltării fizice și intelectuale, a empatiei și a sensibilizării prin artă și expresie culturală. Învățarea pe tot parcursul vieții contribuie și la păstrarea sănătății mintale. În ecosistemul educației din orice eră, exigența și rigoarea științifică ar trebui să reziste ca piloni ai formării.
