De regulă, un om mănîncă trei mese pe zi, însă unii, funcție de starea de sănătate, din obișnuință ori din dorința de a slăbi, mănîncă și de două ori pe zi. De regulă, oamenii mănîncă un mic dejun poate mai consistent, un felul I și felul II la prînz și ceva mai ușor pe seară. Unii mănîncă doar un singur fel la prînz. Oamenii prea ocupați în timpul zilei mănîncă seara mai mult, iar alții se trezesc și noaptea pentru a mînca. Totuși, nu cred că este cineva care după ce a mîncat micul dejun și prînzul începe după-amiaza să mănînce un aperitiv consistent, urmat de un aperitiv cald, după care se întinde pînă tîrziu în noapte cu fripturi, sarmale, prăjituri, torturi și fructe. Ei bine, știm cu toții, așa se întîmplă la nunți, la botezuri și la alte petreceri.
În dialogul cu o șefă de sală foarte amabilă de la un restaurant cochet în care a fost organizat un elegant botez am fost curios să aflu ce se întîmplă cu mîncarea care rămîne. Și rămăsese foarte multă. Doamna respectivă a spus că, din păcate, aceasta se aruncă, fiindcă porțiile fiind începute nu poți să le oferi unor centre de copii ori unor cămine de bătrîni și nici nu mai sînt multe crescătorii de animale pentru a o duce acolo. Păcat de munca oamenilor care prepară respectiva mîncare, păcat de banii cheltuiți aiurea de cei care organizează petrecerea și foarte păcat de mîncarea risipită. La cîțiva metri mai încolo de sala de petreceri poate sînt familii ai căror copii suferă de foame și bătrîni singuri care în primul rînd își plătesc întreținerea și-și cumpără medicamente, și-abia după aceea văd dacă le mai rămîne ceva și de mîncare. Obiceiul acesta de a umple mesele cu mîncare de care invitații abia se ating este un obicei tare prost. Restaurantele vor să cîștige, iar organizatorii evenimentelor nu vor să se facă de rîs în fața invitaților care pe urmă i-ar vorbi prin sat ori pe la bloc că a fost sărăcie, și nu paranghelie. Mai puține feluri de mîncare ori un bufet suedez din care lumea să-și ia cît are nevoie ar fi mai elegant și mai ieftin, și nu s-ar face atîta risipă. Da, dar ce zice lumea, nu?
