Fiind băiet de sus fotografiam
Privim uneori imagini fără să ştim ce se ascunde în spatele lor. Riscuri, drame, sacrificii, transpiraţie, bani, etc. Fiecare fotografie are povestea ei. De cîte ori nu aţi rîs văzînd cameramani sau fotografi care cad sau „calcă în străchini” privind concentraţi prin obiectiv ? Cîte sacrificii nu face un fotograf pentru o imagine bună? Această imagine mi-aduce aminte de un prieten dintr-o tabără foto, un om de aproape 100 de kilograme, care s-a contorsionat de-ar fi putut să încapă şi-ntr-un geamantan doar pentru a surprinde în macro cîteva fire de gheaţă de pe lacul Cuejdel.
Mă gîndesc şi astăzi la cum arătam atîrnat la cîteva sute de metri înălţime, cu fundul într-un şezlong textil şi cu picioarele bălăbănind prin aer. Perspectiva unui raid cu motodeltaplanul şi posibilitatea de a captura imagini de la înălţime era în 1996 un vis ce ar fi animat mulţi fotografi. Entuziast şi tînăr, pe-atunci, nu am ratat propunerea lui Costy, şi după ce am asistat la asamblarea minuţioasă a „zmeului cu motor” am decolat de pe toloaca din Marginea. Cu şapca întoarsă să nu mi-o sufle vîntul, într-un costum de blugi şi cu camera legată de gît, admiram costumul negru din piele groasă cu vipuşcă cît degetul şi casca integrală ale pilotului pe care-l ţineam între picioare. Din cauza vîntului şi a zgomotului comunicam rar şi anevoie. Deşi ne aflam în apropiere de Suceava şi era vară adevărată, îngheţasem bocnă. Nu-mi mai simţeam genunchii şi coatele şi mişcam anevoios degetele pe cameră, dar eram fericit la gîndul că mă număram printre primii care aveau posibilitatea să filmeze şi să fotografieze de sus fără să fie deranjaţi de geam.
Prietenul căruia îi reproşasem că nu mi-a dat un costum sau măcar o cască m-a îmbărbătat spunîndu-mi: „La aproape 300 de metri, rahaturile astea nu ajută decît la identificarea cadavrelor”.
Corneliu Cîrdeiu
Jurnalist, Rădăuţi
